sâmbătă, 12 martie 2016

Timpul și măsurarea lui

   Constelaţiile zodiacului se gasesc pe traiectoria Soarelui şi a planetelor.
     În 1951 într-un discurs ţinut la “Academia de ştiinţe” a Vaticanului, Papa Pius al XII-lea a fost nevoit să recunoască faptul că “vârsta” sistemului solar este de aproximativ 10 miliarde de ani după cum dovedesc ultimele cercetări ştiinţifice, fapt care, evident, este în contradicţie cu ceea ce susţine Biblia.
     Daca o rachetă fotonică ar avea jumatate din viteza luminii (150.000 km/s), o călătorie de 3 ani, după ceasul rachetei, ar însemna 5 ani după ceasul terestru. În cazul în care racheta are o viteză foarte apropiată de viteza luminii, de exemplu 297.000 km/s (99% din viteza luminii), efectul este mult mai mare: o călătorie cosmică de 3 ani reprezintă 50 de ani pe Pământ.
                                               TIMP = SPAŢIU / VITEZĂ
      Există  trei dimensiuni ale timpului: timpul științific al lui Galilei ( cel masurat cu ceasornic ); timpul trăit (despre care vorbește Bergson) și timpul hermetismului, despre catharii; spuneau că „nu este de pe lumea aceasta”. E un mod de a spune că timpul hermistului rămâne în afara timpului concret, tot astfel cum se consideră că izvorul unui fluviu se află în afara fluviului ( țâșnirea neînsemnând curgere ). A spune despre timp că se află în afara timpului înseamnă a spune că nebuloasa-timp devine univers numai făcând să coincidă trecutul ( originea ) cu viitorul, adică transformarea originilor în ceva absolut în care originarul poate (și trebuie) să fie actualizat. Actualizarea originarului presupune readucerea în prezent a intregii sale străluciri, îmbibată cu poezie.
     Fără acest ocol lumea n-ar fi decât un haos. După efectuarea ocolului se cuvine să ne debarasăm de visurile proprii lui și să înțelegem că existențialul nu reprezintă decât o licărire efemeră. Această ” epocă de aur ”  o identifică la intersecția trecutului cu viitorul. La bază stau câteva calendare care nu sunt  identice, dar nu vom intra în detalii din pricină că se bazează pe multă istorie, dar eu am să v-i le enumăr, iar acestea sunt:
     Calendarul Iulian - În 46 î.e.n., Iulius Cezar face o nouă reformă, alcătuind un calendar solar, de 365 zile împărţite în 12 luni. Pentru cele 6 ore cât consideră el că sunt necesare spre a completa anul real, Cezar a hotărat ca la fiecare 4 ani, ziua de 24 Februarie ( ziua a 6-a – sextilis – înaintea calendelor lui Marte ) să se numere de 2 ori ( bi-sextilis ), sporind astfel numărul de zile ale anilor bisextili la 366. S-a constatat, însă, că în realitate, anul calendarului iulian e mai lung cu 11 minute decât anul solar.
     Calendar thebaic - calendar cu preziceri generale referitoare la ziua de naştere.
  Calendarul maya - Calendarele lor reflectau convingerea că timpul e ciclic – adică, aceleaşi evenimente aveau să se repete şi în alte cicluri .
     Calendarul tzolkin - ( numărătoarea zilelor ), cum îl numesc unii specialişti, e alcătuit dintr-un ciclu de 260 de zile împărţite în 13 luni, sau perioade, numerotate. Luna e compusă din 30 zile, fiecare având propriul nume. Acest calendar stătea la baza religiei mayaşilor, fiind folosit şi în divinaţie.
     Calendarul agrar ( chinez ) - În timpul unui an calendaristic, intensitatea câmpului radiant al Soarelui trece prin 3 maxime şi 3 minime. Maxime: iunie, octombrie, februarie. Minime: decembrie, aprilie, august.
Pentru o mai uşoară urmărire a calendarului lunar: începutul oricărei luni e identic cu data de apariţie a fenomenului astral de ” lună nouă “ din calendarul modern. Prima zi de primăvară pentru asiatici: 4 sau 5 februarie ( după calendarul gregorian ) = Lap Chun ( în aceasta zi, şi în prima zi a anului lunar, un ou proaspăt de găină poate fi aşezat în pozitie verticală fără mare greutate ). Un an fără Lap Chun e un an” orb “, pentru că nu se vede prima zi de primăvară; un astfel de an, în general, nu e deloc favorabil căsătoriilor sau afacerilor pe scară mare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu