Meşterul Manole

Pe Argeş în gios, 
Pe un mal frumos, 
Negru-vodă trece 
Cu tovarăşi zece: 
Nouă meşteri mari, 
Calfe şi zidari 
Şi Manoli - zece, 
Care-i şi întrece. 
Merg cu toţi pe cale 
Să aleagă-n vale 
Loc de monastire 
Şi de pomenire. 
Iată, cum mergea 
Că-n drum agiungea 
Pe-un biet ciobănaş 
Din fluier doinaş. 
Şi cum îl vedea, 
Domnul îi zicea: 
- Mândre ciobănaş 
Din fluier doinaş, 
Pe Argeş în sus 
Cu turma te-ai dus, 
Pe Argeş în gios 
Cu turma ai fost. 
Nu cumv-ai văzut, 
Pe unde-ai trecut, 
Un zid părăsit 
Şi neisprăvit, 
La loc de grindiş, 
La verde-aluniş 
- Ba, doamne-am văzut, 
Pe unde-am trecut, 
Un zid părăsit 
Şi neisprăvit, 
Cânii, cum îl vad, 
La el se răpăd 
Si latră-a pustiu 
Si urlă-a morţiu. 
Cât îl auzea, 
Domnu-nveselea, 
Şi curând pleca, 
Spre zid apuca, 
Cu nouă zidari, 
Nouă meşteri mari 
Şi Manoli - zece, 
Care-i şi întrece. 
- Iată zidul meu! 
Aici aleg eu 
Loc de monastire 
Şi de pomenire. 
Deci voi, meşteri mari, 
Calfe şi zidari, 
Curând vă siliţi 
Lucrul de-l porniţi 
Ca să-mi rădicaţi, 
Aici să-mi duraţi 
Monastire naltă 
Cum n-a mai fost altă, 
Că v-oi da averi, 
V-oi face boieri, 
Iar de nu, apoi 
V-oi zidi pe voi, 
V-oi zidi de vii 
Chiar în temelii! 
Meşterii grăbea, 
Şfările-ntindea, 
Locul măsura, 
Şanţuri largi săpa 
Şi mereu lucra, 
Zidul ridica, 
Dar orice lucra, 
Noaptea se surpa! 
A doua zi iar, 
A treia zi iar, 
A patra zi iar 
Lucra în zadar! 
Domnul se mira 
Ş-apoi îi mustra, 
Ş-apoi se-ncrunta 
Şi-i ameninţa 
Să-i puie de vii 
Chiar în temelii! 
Meşterii cei mari, 
Calfe şi zidari 
Tremura lucrând, 
Lucra tremurând 
Zi lungă de vară, 
Ziua pân-în seară; 
Iar Manoli sta, 
Nici că mai lucra, 
Ci mi se culca 
Şi un vis visa, 
Apoi se scula 
Ş-astfel cuvânta: 
- Nouă meşteri mari, 
Calfe şi zidari, 
Ştiţi ce am visat 
De când m-am culcat? 
O şoaptă de sus 
Aievea mi-a spus 
Că orice-am lucra, 
Noaptea s-a surpa 
Pân-om hotărî 
În zid de-a zidi 
Cea-ntâi soţioară, 
Cea-ntâi sorioară 
Care s-a ivi 
Mâni în zori de zi, 
Aducând bucate 
La soţ ori la frate. 
Deci dacă vroiţi 
Ca să ispraviţi 
Sfânta monastire 
Pentru pomenire, 
Noi să ne-apucăm 
Cu toţi să giurăm 
Şi să ne legăm 
Taina s-o păstrăm; 
Ş-orice soţioară, 
Orice sorioară 
Mâni în zori de zi 
Întâi s-a ivi, 
Pe ea s-o jertfim, 
În zid s-o zidim! 
Iată,-n zori de zi, 
Manea se trezi, 
Ş-apoi se sui 
Pe gard de nuiele, 
Şi mai sus, pe schele, 
Şi-n câmp se uita, 
Drumul cerceta. 
Când, vai! ce zărea? 
Cine că venea? 
Soţioara lui, 
Floarea câmpului! 
Ea s-apropia 
Şi îi aducea 
Prânz de mâncatură, 
Vin de băutură. 
Cât el o zărea, 
Inima-i sărea, 
În genunchi cădea 
Si plângând zicea: 
- Dă, Doamne, pe lume 
O ploaie cu spume, 
Sa facă pâraie, 
Sa curgă şiroaie, 
Apele să crească, 
Mândra să-mi oprească, 
S-o oprească-n vale, 
S-o-ntoarcă din cale! 
Domnul se-ndura, 
Ruga-i asculta, 
Norii aduna, 
Ceriu-ntuneca. 
Şi curgea deodată 
Ploaie spumegată 
Ce face pâraie 
Şi îmflă şiroaie. 
Dar oricât cădea, 
Mândra n-o oprea, 
Ci ea tot venea 
Şi s-apropia. 
Manea mi-o vedea, 
Inima-i plângea 
Şi iar se-nchina, 
Şi iar se ruga: 
- Suflă, Doamne,-un vânt, 
Suflă-l pe pământ, 
Brazii să-i despoaie, 
Paltini să îndoaie, 
Munţii să răstoarne, 
Mândra să-mi întoarne, 
Să mi-o-ntoarne-n cale, 
S-o ducă devale! 
Domnul se-ndura, 
Ruga-i asculta 
Şi sufla un vânt, 
Un vânt pre pământ, 
Paltini că-ndoia, 
Brazi că despoia, 
Munţii răsturna, 
Iară pe Ana 
Nici c-o înturna! 
Ea mereu venea, 
Pe drum şovăia 
Şi s-apropia 
Şi, amar de ea, 
Iată c-agiungea! 
Meşterii cei mari, 
Calfe şi zidari 
Mult înveslea 
Dacă o vedea, 
Iar Manea turba, 
Mândra-şi săruta, 
În braţe-o lua, 
Pe schele-o urca, 
Pe zid o punea 
Şi, glumind, zicea: 
- Stai, mândruţa mea, 
Nu te speria, 
Că vrem să glumim 
Şi să te zidim! 
Ana se-ncredea 
Şi vesel râdea. 
Iar Manea ofta 
Şi se apuca 
Zidul de zidit, 
Visul de-mplinit. 
Zidul se suia 
Şi o cuprindea 
Pan’ la gleznişoare, 
Pan’ la pulpişoare. 
Iar ea, vai de ea, 
Nici ca mai râdea, 
Ci mereu zicea: 
- Manoli, Manoli, 
Meştere Manoli! 
Agiungă-ţi de şagă, 
Ca nu-i bună, dragă. 
Manoli, Manoli, 
Meştere Manoli! 
Zidul rău ma strânge, 
Trupuşoru-mi frânge! 
Iar Manea tăcea 
Şi mereu zidea; 
Şi o cuprindea 
Pan’ la gleznişoare, 
Pan’ la pulpişoare, 
Pan’ la costişoare, 
Pan’ la ţâţişoare. 
Dar ea, vai de ea, 
Tot mereu plângea 
Şi mereu zicea: 
- Manoli, Manoli, 
Meştere Manoli! 
Zidul rău mă strânge, 
Ţâţişoara-mi plânge, 
Copilaşu-mi frânge! 
Manoli turba 
Şi mereu lucra. 
Zidul se suia 
Şi o cuprindea 
Pan’ la costişoare, 
Pan’ la ţâţişoare, 
Pan’ la buzişoare, 
Pan’ la ochişori, 
Încât, vai de ea, 
Nu se mai vedea, 
Ci se auzea 
Din zid ca zicea: 
- Manoli, Manoli, 
Meştere Manoli! 
Zidul rău mă strânge, 
Viaţa mi se stinge! 
Pe Argeş in gios, 
Pe un mal frumos 
Negru-vodă vine 
Ca să se închine 
La cea monastire, 
Falnică zidire, 
Monastire naltă