Anatomia corpului uman - sistemul digestiv

Sistemul digestiv este alcatuit din totalitatea organelor la nivelul carora se realizeaza digestia si absorbtia nutrientilor precum si eliminarea resturilor neasimilate.

Sistemul digestiv este alcatuit din:

• tubul digestiv – tubul digestiv cuprinde:
  • cavitatea bucala - la nivelul cavitatii bucale au loc masticatia si deglutitia; ca urmare a transformarilor din cavitatea bucala, alimentele sunt omogenizate, imbibate cu mucus si formeza bolul alimentar. La nivelul cavitatii bucale se gasesc dintii fixati pe arcadele dentare in cavitati numite alveole dentare. La adult dentitia permanenta este formata din 32 de dinti. Dintele prezinta o cavitate centrala in care se gaseste pulpa dentara, cu pereţi formati din dentina, care la nivelul coroanei este învelita cu un strat de smalt, iar la nivelul radacinii cu cement. Un dinte este format din:
    
    • radacina - este partea ascunsă în alveola dentara; radacina are la varf un orificiu prin care patrund vasele si nervii in cavitatea dintelui;
    • gatul dintelui (colul) - colul face legatura intre radacina si coroana;
    • coroana - la premolari si molari, prezinta ridicaturi, iar la incisivi si canini are muchie ascutita.
  • faringe (nazo-, oro- si laringofaringe) - este un segment comun sistemelor digestiv si respirator;
  • esofag;
  • stomac – stomacul reprezinta segmentul cel mai dilatat al tubului digestiv, el fiind alcatuit din trei parti: fundul stomacului, corpul si portiunea orizontala. El este asezat in cavitatea abdominala in partea stanga, sub diafragma. Peretele stomacului este format din patru tunici: externa, musculară - aşezata în straturi (fibre longitudinale, fibre circulare, fibre oblice), submucoasâ şi mucoasa. In grosimea mucoasei se gasesc glande gastrice care secreta sucul gastric. In stomac, alimentele primite sub forma bolului alimentar, sunt transformate in urma activitatilor motorii si secretorii ale acestuia intr-o pasta numita chim gastric;
  • intestin subtire – este cel mai lung organ al sistemului digestiv. El incepe de la pilor si este impartit in trei portiuni - duoden, jejun si ileon. Peretele intestinului este alcatuit din patru tunici care reprezinta o continuare a celor patru tunici de la stomac. Tunica musculara este formata din fibre musculare netede asezate in doua straturi: un strat circular intern si altul longitudinal extern. Mucoasa intestinului subtire prezinta cute circulare, dispuse perpendicular pe suprafata sa, numite valvule conivente, pe a caror suprafata se gasesc vilozitătile intestinale. In mucoasa intestinala se găsesc glande intestinale care secreta suc intestinal.
  • intestin gros, tot cu trei portiuni - cec, colon (ascendent, transvers, descendent, sigmoid) si rect.
• glandele anexe tubului digestiv:
  • glande salivare- glandele salivare se gasesc la nivelul cavitatii bucale. Ele secretă saliva, cu rol în digestia bucala. In compozitia salivei se gaseste 99,5% apa, 0,2% substante anorganice (Na+, K+, Cl-, HCO3-, HPO32-, Mg2+, Ca2+) si 0,3% substante organice (amilaza salivara, mucina si lizozimul). După asezare, exista trei tipuri de glande:
    • glanda parotidă - este o glanda pereche, situata in vecinatatea conductului auditiv;
    • glanda submandibulara - este o glanda pereche, asezata sub planseul bucal, pe fata interna a mandibulei;
    • glanda sublinguala - este tot o glanda pereche, situata in grosimea planseului bucal; ea varsa saliva prin mai multe canale.
  • ficat - ficatul este cea mai mare glandă a sistemului digestiv. El prezinta o fata inferioara, care prezinta trei santuri datorita carora este impartita in patru lobi (drept, stâng, anterior şi posterior) si o fata superioara. Lobulul hepatic reprezinta unitatea anatomo-functională a ficatului. In intervalul dintre mese celulele ficatului secreta bila (fierea) care se depoziteaza in vezica biliara;
  • pancreas - pancreasul este o glanda mixta cu functie exocrina prin producerea sucului pancreatic si endocrina prin producerea hormonilor glucagon si insulina.

Pancreatita cronică: simptome, diagnostic şi tratament

Pancreatita cronică reprezintă inflamaţia prelungită a pancreasului, care conduce la deteriorarea ireversibilă a structurii şi funcţiilor pancreatice.

În Statele Unite, cea mai frecventă cauză de pancreatită cronică este abuzul de alcool. Alte cauze includ predispoziţia ereditară şi obstrucţia ductului pancreatic determinată de îngustarea acestuia sau de cancerul de pancreas.

Rareori, o criză de pancreatită acută face ca ductul pancreatic să devină atât de îngust încât boala evoluează spre pancreatita cronică. În multe cazuri, cauza pancreatitei cronice este însă necunoscută. În ţările tropicale (cum ar fi India, Indonezia şi Nigeria), pancreatita cronică de cauză necunoscută este întâlnită frecvent la copii şi la adulţii tineri

Pancreatita cronică - Simptome

Simptomele pancreatitei cronice pot fi identice cu cele ale pancreatitei acute, iar de obicei se încadrează în două tablouri clinice.

• Unul dintre acestea dse caracterizează prin durere persistentă în regiunea mijlocie a abdomenului, a cărui intensitate variază. În această situaţi, diagnosticul probabil este o complicaţie a pancreatitei cronice (cum a r fi o masă inflamatorie), un chist sau chiarcancerul pancreatic.
   
• În celălalt tablou clinic, pacientul prezintă crize intermitente de pancreatită, cu simptome similare cu cele ale pancreatitei acute uşoare sau moderate: durerea este severă şi durează câteva ore sau chiar zile. Indiferent de situaţie, pe măsură ce pancreatita cronică progresează, celulele care secretă enzimele digestive sunt distruse lent, astfel încât în final durerea dispare.

Pe măsură ce cantitatea de enzime digestive secretată se reduce, substanţele nutritive sunt absorbite insuficient (cu apariţia unei boli numită malabsorbţie), iar pacienţii eliminămaterii fecale în cantitate mare şi cu miros neplăcut, neobişnuit.
Absorbţia inadecvată a substanţelor nutritive conduce şi la scădere ponderală. În final pot fi distruse şi celulele pancreatice care secretă insulină, astfel încât treptat se instalează diabetul.

sus

Pancreatita cronică - Diagnostic

Medicul suspectează prezenţa pancreatitei cronice pe baza simptomelor sau a istoricului de crize de pancreatită acută. Analizele sanguine sunt mai puţin utile pentru diagnosticarea pancreatitei cronice în comparaţie cu pancreatita acută, însă pot arăta creşterea concentraţiei de amilază şi lipază. De asemenea, se pot folosi pentru a se monitoriza concentraţia sanguină a glucozei, care poate fi crescută.

Alte teste, cum ar fi radiografiile, ecografiile şi tomografia computerizată (CT), nu se efectuează de rutină la persoanele cu pancreatită cronică. Însă radiografiile şi ecografia abdominale pot arăta prezenţa calculilor în pancreas.

Persoanele cu pancreatită cronică au risc crescut de cancer pancreatic. Agravarea simptomelor, în special îngustarea ductului pancreatic, conduce la ridicarea suspiciunii de cancer. În aceste situaţii medicul recomandă efectuarea unei ecografii, tomografii computerizate sau endoscopii.

sus

Pancreatita cronică - Tratament

Tratamentul crizelor repetate de pancreatită cronică este similar cu cel al pancreatitei acute. În timpul crizei, pacienţii trebuie neapărat să evite ingestia de alcool.De asemenea, evitarea tuturor alimentelor şi administrarea de lichide numai intravenos sunt măsuri care pun pancreasul şi intestinul în repaus şi ameliorează durerea.

În plus, uneori este necesară administrarea de analgezice opioide pentru ameliorarea durerii.

Ulterior, consumul a patru sau cinci mese pe zi, cu alimente sărate în grăsimi şi proteine bogate în carbohidraţi, poate reduce frecvenţa şi intensitatea acutizărilor bolii.

Dacă durerea este persistentă, medicul evaluează pacientul pentru a identifica eventualele complicaţii, cum ar fi prezenţa unei mase inflamatorii la nivelul capului pancreasului sau formarea unui psudochist (o colecţie de enzime pancreatice, lichid şi resturi tisulare, care seamănă cu un chist , însă nu prezintă peretele caracteristic chisturilor obişnuite).

Existenţa unei mase inflamatorii poate impune intervenţia chirurgicală; pseudochistul pancreatic care produce durere pe măsură ce se măreşte trebuie drenat.

Dacă pacientul are durere continuă şi nu prezintă complicaţii, medicul injectează în nervii pancreasului o combinaţie de lidocaină şi corticosteroizi, astfel încât blochează impulsurile nervoase pentru durere şi le împiedică să ajungă la creier.

Dacă această procedură nu dă rezultate, se poate interveni chirurgical. De exemplu, dacă ductul pancreatic este dilatat, crearea unui bypass între pancreas şi intestinul subţire ameliorează durerea la 60-80% dintre pacienţi. 

Când ductul nu este dilatat, poate fi necesară extirparea unei porţiuni din pancreas. Aceasta înseamnă că vor fi extirpate şi unele celule care produc insulină, astfel încât existăriscul de apariţie a diabetului.

La pacienţii care nu mai produc cantităţi adecvate de enzime digestive, administrarea la fiecare masă de tablete sau capsule cu enzime pancreatice face ca materiile fecale să fie mai puţin grăsoase şi creşte absorbţia principiilor alimentare, dar aceste complicaţii sunt rareori eliminate complet. Dacă este necesar, se pot administra odată cu enzimele pancreatice antiacide în formă lichidă, blocanţi ai receptorilor H2 pentru histamină, sau inhibitori ai pompei de protoni (medicamente care reduc sau sau împiedică producţia gastrică de acid).
Cu un astfel de tratament, pacienţii cresc în greutate, au mai puţine scaune pe zi, în materiile fecale nu mai există picături de grăsime, iar starea generală se ameliorează.

Dacă aceste măsuri nu sunt eficace, persoana poate încerca să îşi reducă consumul de lipide. De asemenea, este necesară administrarea de suplimente de vitamine liposolubile (A, D, E şi K).

În cazul diabetului produs de pancreatita cronică se folosesc rareori antidiabetice orale. În general, este necesară administrarea de insulină, însă aceasta poate produce probleme, deoarece aceşti pacienţi au şi scăderea nivelului de glucagon, hormonul care acţionează pentru a contrabalansa efectele insulinei. Excesul de insulină produce scăderea prea accentuată a concentraţiei sanguine a glucozei şi poate determina comă hipoglicemică.

Anemia

Anemia (din grecescul Ἀναιμία anaîmia, insemnând “fără sânge”) este definită ca o deficiență calitativă sau cantitativă a hemoglobinei, moleculă ce se găsește in globulele roșii. Deoarece hemoglobina transportă oxigenul de la plămâni la țesuturi, anemia conduce la hipoxie (lipsa de oxigen) în organe.
Tipuri

Oxigenul este transportat de la plămâni la țesuturi prin organism cu ajutorul globulelor roșii. Oxigenul se fixează pe hemoglobină, o moleculă caracteristică oricărei globule roșii. Când cantitatea de hemoglobină funcțională este redusă, atunci se poate spune că apare anemia. Anemia care rezultă poate lua multe forme printre care: cea cauzată de o deficiență de fier (anemia feriprivă); de vitamine (anemie megaloblastică); a tiroidei, distrugerea prematură a globulelor roșii (anemie hemolitică); înlocuirea celulelor normale din măduva roșie osoasă cu celule canceroase sau leucemia (anemie mieloftizică); maduva roșie osoasă este atrofiată și este afectată hematopoieza(formarea sangelui) prin deficit cantitativ pe toate 3 seriile de celule sanguine: roșii, albe și trombocite (anemie aplastică); defecte structurale înnăscute ale globulelor roșii, inhibarea producției de eritropoietinăde către sistemul imunitar (anemie cronică) și o incapacitate de a produce hemoglobină sau de a se folosi de fier (anemie sideroblastică).

Toate aceste tipuri diferite de anemie pot fi grupate în categorii în funcție de cauze și tratamente. În totalitate au fost identificate peste 400 de tipuri de anemie, multe dintre ele clasificate drept rare. O persoană anemică poate apărea adesea palidă și slăbită, poate simți că nu mai poate respira sau că leșină, sau o resimțire a bătăilor înimii în tot organismul.
Cauze

Perturbarea poate fi datorată mai multor condiții, unele ereditare dar majoritatea rezultatul unei alimentații necorespunzătoare. Cu toate că unele forme de anemie au nevoie de supravegherea medicului, acelea cauzate de alimentație pot fi tratate acasă după darea diagnosticului. Este important să ne ocupăm de anemia datorată alimentației pentru că este foarte răspândită și totodată simplu de tratat. Cele mai comune forme de anemie nutrițională sunt cea datorată lipsei de fier, de acid folic și de vitamina B12. Anemia însăși nu este o boală, ci mai degrabă un set de simptome ce țin de patologic. Abuzul de alcool și alcoolismul, Betatalasemia, Cancer , Boala celiaca, Boli ale țesutului conjunctiv, Boala lui Crohn, Diverticulită (Diverticuloza), Escherichia coli Enteroinvaziv (EIEC), Cancer esofagian, Deficiență de G6PD, Sindromul hemolitic uremic, Boală inflamatorie intestinală , Malarie, Medicamente antiinflamatorii nesteroide și Ulcere, Cancer pancreatic, Ulcer gastroduodenal, Anemia pernicioasă, Bolile hemoglobinei (Drepanocitoza), Cancer gastric, Colită ulcerativă, Menstruație.

În general, anemia are patru cauze majore:

• Hemoragie
• Hemoliză -distrugerea excesivă a globulelor roșii
• Producția insuficiență de globule roșii
• Nivel insuficient de hemoglobină

La femei, incidenta anemiei este mai crescuta decat in cazul barbatilor, din cauza pierderii lunare de sange prin menstruatie. Anemia feripriva (datorata lipsei de fier din organism) este comuna la adulti, fiind cauzata de pierderea de sange -prin menstruatie sau prin sangerari latente. La copii, anemia feripriva se datoreaza insuficientei aportului alimentar de fier. Anemia este cauzata frecvent de sangerarea gastrointestinala consecutiva luarii unor medicamente obisnuite, precum aspirina sau ibuprofen (Advil sau Motrin).
Diagnosticare

Deoarece de cele mai multe ori anemia afectează transportul de oxigen, este influențată și utilizarea combustibililor. Deoarece anemia este o problema hematologică se impune testarea elementară a sângelui. Acest test poate furniza multe dintre informațiile necesare: determinarea procentajului de celule albe (importante în lupta împotriva infecțiilor), a hematocritelor (câtul împărțirii volumului de globule roșii la volumul total de sânge). Testul constă în observarea la microscop a unei probe de sânge pentru a localiza anormalități în structura celulei. Pentru că boala sa fie diagnosticată drept anemie, numărul globulelor roșii trebuie să fie sub 4,8 milioane/microlitru la bărbați și 4,5 milioane/microlitru la femei (față de cantitățile normale de 5,4 miloane/microlitru la bărbați și 4,8 milioane/microlitru la femei).

Este destul de ușor să îți dai seama dacă un pacient este anemic. În general, mult mai dificil și mai costisitor este să constați cu exactitate cauza dereglării. Progresele tehnologice actuale permit formularea unei teze despre cauza bolii prin câteva teste simple ale sângelui. Anemia poate exista în trei feluri diferite: producție scăzută de globule roșii, distrugere crescută a acestora sau pierderea sângelui prin hemoragie. Cele trei forme de anemie nutrițională sunt datorate producției scăzute de globule roșii. Cea mai comună este anemia asociată lipsei de fier.

François Mitterrand

François Mitterrand, né le 26 octobre 1916 à Jarnac (Charente) et mort le 8 janvier 1996 à Paris (7^e) , est un homme d'Étatfrançais. Il est le 21^e président de la République française du 21 mai 1981 au 17 mai 1995.

Agent contractuel sous le Régime de Vichy, puis résistant, il est onze fois ministre sous la IV^e République : ministre des Anciens combattants et des Victimes de guerre, ministre de la France d'Outre-mer, ministre d'État, délégué au Conseil de l'Europe,ministre de l'Intérieur, garde des Sceaux, ministre de la Justice . Il est député de la Nièvre (de 1946 à 1958 puis de 1962 à1981) et sénateur de la Nièvre (de 1959 à 1962).

Opposé au retour du général de Gaulle, il affronte celui-ci au second tour de l'élection présidentielle de 1965, qu'il perd. Il devient premier secrétaire du jeune Parti socialiste en 1971. Candidat de l'Union de la gauche à la présidentielle de 1974, il est battu par Valéry Giscard d'Estaing.

Candidat du Parti socialiste à l'élection présidentielle de 1981, il est élu 21^e président de la République française face à Valéry Giscard d'Estaing, le 10 mai 1981, avec 51,76 % des suffrages exprimés. Il est le premier socialiste à occuper la présidence de la République sous la V^e République. Sa présidence se déroule du 21 mai 1981 au 17 mai 1995. Il détient ainsi le record de longévité (deux septennats complets) à la présidence de la République française.

Il fait voter l'abolition de la peine de mort en 1981 et plusieurs lois sociales, puis décide le « tournant de la rigueur » devant la menace qui pèse sur le franc. Il nomme Jacques Chirac Premier ministre après la défaite de la gauche aux élections législatives, en 1986. Son second septennat est notamment marqué par l'engagement militaire de la France dans la guerre du Golfe, la première nomination d'une femme, Édith Cresson, au poste de Premier ministre, l'adoption par référendum du traité de Maastricht, une deuxième cohabitation (avec Édouard Balladur à Matignon) et des révélations sur son passé et son mauvais état de santé.

Motilitatea tractului digestiv

Motilitatea tractului digestiv

Deglutitia este mecanismulcomplex dat de deplasarea alimenteleor din cavitatea bucala pana la nivelul stomacului.

Ea dureaza cateva secunde si nu compromite respiratia.

Are 3 timpi :

1).Timpul bucal 

- este unul voluntar

- vizeaza plasarea alimentelor ..... pe fata posterioara a limbii, bolul fiind situat intre dorsul limbii si bolta palatina; este impins printr-o actiune de piston realizata de ridicarea varfului limbii pe arcada dentara superioara si apoi pe bolta palatina, in timp ce baza limbii coboara.

- aceasta miscare realizeaza un plan inclinat in jos si inapoi. Apoi partea anterioara a limbii se ridica si se lipeste pe palat, propulsand astfel bolul spre faringe.

- dureaza 0,3 secunde si este insotita de oprirea masticatiei si a respiratiei.

2).Timpul faringian

-deglutitia nu poate fi stopata voluntar, este un stereotip reflex cu un raspuns de tipul tot sau nimic.

Acest reflex este alcatuit din:

- cale aferenta - contine fibre senzoriale ale nv IX, X care faclegatura cu zona reflexogena, zona Vasilief , de la nivelul valului palatin si  pilierii anteriori ai faringelui

-centrul  - formatiunea reticulata bulbara si potine ( protuberantiale inferioare) , in vecinatatea centrului IX (nucleul dorsal al vagului), a centrului masticator  ( cu care se afla in antagonism )  si centrului  respirator.

-calea eferenta 

     - pe calea nv XII

     - calea spinalului pt valul palatin 

     - pe calea nv IX , X pt musculatura striata

Proiectia continutului pe zona sensibila din jurul deschiderii faringelui decalnseaza contractia aproximativ simultana a musculaturii implicate in inchiderea foselor nazale , a faringelui, a laringelui concomitent cu deschiderea faringelui prin largirea istmului buco-faringelui, datorita ridicarii valului palatin.

In acest timp are loc inchiderea glotei, acoperirea ei cu epiglota, iar corzile vocale sunt puternic apropiat; in distrugerea acestora sau a muschilor care 11511e42l le apropie apare strangularea.

Miscarea in sus a laringelui mareste deschiderea esofagului, iar cei 3-4 cm  din portiunea superioara cara alcatuieste sfincterul esofagian superior sau faringo-esofagian  se va relaxa, permitand ca alimentele inghitite sa patrunda usor din fainge in esofag.

Intre deglutitie acest sfincter ramane puternic contractat, prevenind patrunderea aerului in timpul respiratiei.

In momentul inchiderii traheei si a deschiderii esofagului, contractia faringelui va initia o unda peristaltica rapida care forteaza bolul alimentar sa se deplaseze spre stomac.

 Aceasta faza in intregime dureaza 1-2 secunde si se asociaza cu intreruperea respiratiei.

3). Timpul esofagian

Asigura deplasarea de la esofag pana la stomac prin prezenta a 2 tipuri de unde peristaltice cu origini si caracteristici diferite :

  - peristaltism primar : continua unda peristaltica din esofag si acare ajung n stomac in 8-10 sec.

 - peristaltism secundar : rezultat din distensia esofagului datorita alimenteleor retinute la acest nivelsi continua pana cand acesta este golit si alimentele au ajuns  in stomac.

Aceste unde sunt initiate prin circuite necesare neurale ?  intrinseci, circuite care apartin SNE ( plexul Meissner si Auerbach) si partial din reflexele  transmise aferent si eferent pe calea nv X ( reflexe vago-vagale).

Cand unda peristaltica esofagiana trece spre stomac , o unda de relaxare transmisa prin mienterici ..? precede.. ?   ( unda de contractie e  precedata de cea de relaxare ).

Stomacul si duodenul devin relaxate cand aceasta unda atinge capatul inferior al esofagului si astefel ambele structuri sunt pregatite pt a primi alimentele propulsate .

La circa 2 cm deasupra jonctiunii esofagului superior cu stomacul se gaseste sfincterul esofgian inferior / gastro-esofagian.

Dpdv anatomic sfincterul gastro-esofagian nu este diferit de restul esofagului, dar  dpdv fiziologic el ramane contractat tonic in contrast cu portiunea superioara a esofagului care ramane relaxata.

Cand o unda peristaltica coboara prin esofag, relaxarea receptiva relaxeaza sfincterul esofagian inaintea undei peristaltice, permitand propulsia cu usurinta a alimentelor inghitite spre stomac.

Sfincterul esofagian cand se relaxeaza insuficient se produce achalazia.

Contractia sfincterului esofagian inferior previne refluxul continutului stomacului. Alt mecanism ce previne refluxul este mecanismul asemanator valvelor - valve-like mechanism ; el se refera la o portiune a esofagului care se intinde sub diafragm inainte ca esofagul sa atinga zona stomacului ( acolo e mecanismul ).

Presiunea la nivelul sfincterului gastro-esofagian trebuie sa depaseasca cu 5 mm Hg presiunea intragastrica; presiunea din esofag si din stomac, dupa deglutitie, ramane egala  pt o perioada de aprox. 6-10 sec.

   ??Mecanismul valve-like mech..? pH-ul esofagului ajunge la 2. Modificarile date de pH      ?

Impiedica ?..... rolul lui creste in inspiratia fortata cu glota inchisa ..?

Exista factori umorali care intervin in miscarea sfincterului : Acetilcolina ( stimuleaza) , histamina ( stimuleaza), gastrina ( stimuleaza), bombezina si motilina( stimuleaza) ; colecistokinina ( inhiba), Secretina si somatostatina ( efect inhibitor).

Nicolae Dabija – Ochiul al treilea al literaturii noastre

Nicolae Dabija a marcat o generaţie de creaţie care a venit în momentul de luptă pentru cultură, în momentul când poporul avea nevoie de un al treilea ochi prin care să descopere adevărul. În vreme de cumpănă naţională, când homo sovieticus ameninţa să topească identitatea popoarelor într-un imperiu roşu, scriitorul a reuşit să străbată graniţele imperialiste şi să se conecteze la un alt univers, a reuşit să străbată calea pe care au dibuit-o şi pe care i-au orientat generaţiile anterioare.

Astăzi Nicolae Dabija este considerat unul dintre comorile literare ale literaturii noastre, iar laurii acestui calificativ au fost obţinuţi cu multă muncă, cultură, credinţă şi curaj literar. Generaţiile actuale de scriitorii datorează multe acestui om de cultură, care a folosit rebeliunea tinereţii pentru o cauză nobilă, pentru cauza identităţii, limbii şi culturii noastre.