Planetele

PLANETELE GIGANTE

Planeta Pamant ne pare mare, ea este in realitate mica in comparatie cu cele patru planete gigant situate la limita sistemului solar. Aceste planete, in ordinea distantei lor fata de Soare, sunt: Jupiter, Saturn, Uranus si Neptun.
Pana in 1999, cea mai indepartata planeta din sistemul nostru solar era considerata Neptun. Pluto, de fapt cea mai indepartata, se deplaseaza in interiorul orbitei planetei Neptun. Spre deosebire de planetele gigante, Pluto este o plneta mica, inghetata – cea mai mica din sistemul nostru solar. Jupiter este cu adevarat uriasa, cu diametrul de 11 ori mai mare decat cel al Pamantului. Ea este cam de doua ori mai mare decat cel al Pamantului. Ea este cam de doua ori mai mare decat toate celelalate planete laolalta. Saturn este o planeta ceva mai mica, insa caracteristica ei principala este sistemul de inele stralucitoare care o inconjoara, usor vizibile prin intermediul unui telescop. Uranus si Neptun sunt mai mici insa cam de patru ori mai mari, ca diametru, decat planeta Pamant.
Planetele gigante difera mult de cele patru planete asemanatoare cu Pamantul (Mercur, Venus, Marte si Pluto) nu doar ca marime ci si ca structura. Aceste planete sunt constituite mai ales din gaze, in special hidrogen si heliu.

NOILE PLANETE

Jupiter si Saturn erau cunoscute de vechii astronomi deoarece stralucesc intens pe cerul noptii si pot fi vazute cu ochiul liber. Uneori Jupiter straluceste mai tare decat celelalte planete, cu exceptia lui Venus. Uranus si Neptun sunt atat de departe incat pot fi observate doar cu telescopul ceea ce a facut ca ele sa fie cunoscute abea in secolul al XVIII-lea, respectiv al XIX-lea. In 1781, William Herschel a descoperit planeta Uranus iar Neptun a fost descoperita de Johann Galle in 1846. Cele patru planete gigant sunt astazi la fel de cunoscute astronomilor ca si cele patru planete mai mici, mai apropiate de Pamant. Aceasta deoarece sonde spatiale NASA le-au vizitat si au transmis informatii si mii de imagini realizate din imediata apropiere a acestor planete. Misiunea spatiala Voyager 2 spre toate cele patru planete, a avut un succes deosebit, descoperind inele mai estompate in jurul planetelor Jupiter, Uranus si Neptun si descoperind noi sateliti naturali.

JUPITER

Jupiter se afla la 778 milioane km. de Soare si are nevoie de aproximativ 12 ani pentru a se roti in jurul axei sale. Diametrul sau gigant are 142600 km. Printr-un telescop se poate observa discul sau, strabatut de benzi stralucitoare si intunecate. Cele stralucitoare sunt numite zone, iar cele intunecate centuri. Acest fenomen are loc din cauza norilor care produc benzi care produc benzi datorita rotatiei intense a planetei si a atmosferei. Jupiter are cea mai rapida miscare de rotatie dintre toate planetele, o rotatie completa durand mai putin de 10 ore. De aproape discul lui Jupiter este rosu aprins si portocaliu. Se pot observa mari vartejuri care se produc in atmosfera, ce apar ca niste pete ovale albe sau mai intunecate. Cea mai mare dintre acestea este Marea Pata Rosie, observata de pe Pamant de secole. Sondele spatiale au relevat faptul ca Marea Pata Rosie de 14000 km. si o lungime de 28000 km. Sub atmosfera de hidrogen si heliu zace un ocean de hidrogen lichid si sub acesta un strat de hidrogen, puternic comprimat, in stare lichid-metalica. Numai in centrul planetei exista un miez de roca. Planeta Saturn este similara. 
Jupiter este centrul propriului sau ’’sistem solar’’, cu cel putin 16 sateliti naturali. Cei mai mari patru sateliti naturali pot fi obsevati cu un binoclu. Ei includ si Ganymede (diametrul 5276 km.), cel mai mare satelit natural din intregul sistem solar. Cel mai interesant satelit natural este, insa, Io. La suprafata acestuia exista vulcani activi care raspandesc in atmosfera sulfuri topite. Din aceasta cauza, culoarea predominanta este galben-portocaliu intens.

SATURN

Cu un diametru de aproximativ 120000 km., Saturn este a doua planeta ca marime. Ea se situeaza la o distanta cam de doua ori mai mare fata de Soare ca Jupiter si miscarea de revolutie in jurul Soarelui dureaza aproape 30 de ani. Este o planeta mare, gazoasa, mult turtita la poli si atat de usoara incat ar putea pluti pe apa. Inelul este foarte subtire, cu nori paraleli, dar in mult mai firav decat cel al lui Jupiter. Centrele si ovalele indica unde exista centre de cicloane in atmosfera in care vantulatinge viteze de pana la 1800 de km./h. Inelul pricipal al lui Saturn are un diametru de 270000 km., dublul diametrului planetei. De pe Pamant sunt vizibile trei inele : A, B si C. Inelul B, situat in mijloc, este cel mai stralucitor si este despartit de inelul exterior A printr-un gol numit Diviziunea Cassini. Inelul interior C este mai estompat si aproape transparent. Sondele spatiale au mai descoperit si alte inele, formate din mii de inele mici. Ele marcheaza traictoria pe care o descriu rocile si gheata cu o viteza foarte mare. Intregul conglomerat de inele pare sa aiba o grosime de doar...

Satul Taraclia

Populația

Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 4280 de oameni, dintre care 49.00% - bărbaţi și 51.00% - femei. Structura etnică a populaţiei în cadrul satului: 98.11% - moldoveni, 0.98% - ucraineni, 0.49% - ruşi, 0.09% - găgăuzi, 0.19% - bulgari, 0.05% - ţigani, 0.09% - alte etnii.

În satul Taraclia au fost înregistrate 1392 de gospodării casnice la recensămîntul din anul 2004, iar mărimea medie a unei gospodării era de 3.1 persoane.

Istoria localitații

Satul Taraclia a fost menționat documentar în anul 1783. Prima așezare se găsea în partea de vest a așezării de astăzi, pe malul drept al rîului Ceaga. Conform unei opinii denumirea satului vine de la cuvîntul turcesc "taracli" – care în traducere înseamnă pieptene de o anumită formă pe care o are și locul unde au fost construite primele case. Locuitorii au numit această parte a satului "valea satului".

Mai tîrziu satul a crescut înspre Baimaclia pe malul drept al rîului Ceaga. Prima biserică din sat a fost ridicată în curînd după întemeierea satului pe malul drept al rîului Ceaga. Această biserică a funcționat pînă la 1848 , cînd a fost deschisă a doua biserică, care funcționează și în prezent.

În biserica veche se păstrează trei icoane pictate pe lemn cu chipul lui Isus Hristos. La fiecare sărbătoare creștină în biserica veche se aprinde o candelă.

După anul 1812 în ritmuri rapide crește populația satului. În anii 1848-1852 în sat au fost mutate 24 familii din satul Mămăliga și cetatea Hotin, care au încercat să întemeieze un nou sat Taraclia-Nouă, cu 5 kilometri mai la sud de Taraclia. Însă pînă la urmă familiile au fost mutate în sat. În anul 1848 a fost înălțată biserică în centrul nou al satului. În același an 1848 inginerul rus Panteleev a proiectat străzile de pe malul stîng al rîului Ceaga, drepte și late. Strada de la biserică și pînă la capătul de sud al satului se numea Strada Mare.

Sfera socială

În satul Taraclia a fost inaugurat un centru social „Casa Nadejda”, care găzduiește 18 bătrîni şi  asigură prînzuri gratuite pentru 150 oameni în etate. Centrul a fost construit în cadrul proiectului „Pentru părinţii noştri”, de către Asociaţia Obştească „Concordia. Proiecte sociale”, cu ajutorul Guvernului Austriei. Este cel de-al cincilea centru social deschis în Republica Moldova cu suportul „Concordia”.

Monumente ale naturii

La începutul secolului XX învățătorii școlii de meserii C.A.Trofimovschii și A.N. Tarabuchin au găsi în rîpa lui Vișan, situată la 1,5 km depărtare de centrul satului oase de mamifiere fosile cu vîrsta geologică de 7-8 milioane de ani (fauna hiparionică).

În anul 1901 rîpa a fost vizitată de către profesorul universității din Odesa V.D.Lazarev, care a apreciat la justa valoare aceasta descoperire. Datorită lucrărilor vestitului geograf I.P.Homenco, rîpa de la Taraclia capătă un renume mondial. Despre rîpa lui Vișan s-a vorbit la Conferința Mondială a paleontologilor care și-a ținut lucrările în anul 1910 la Geneva. În anul 1913 Țarul Rusiei a emis un “Ucaz” special prin care rîpa lui Vișan din satul Taraclia gubernia Basarabia era declarată ca prima rezervație paleontologică din Imperiul Rus.

În rezultatul săpăturilor au fost găsite resturi fosile a hiparionilor – strămoși ai calului care trăiau în turme. De asemenea au fost găsite și resturi ale mastodonților – animale asemănătoare cu elefantul de azi; dinopterilor – mamifere uriașe cu înălțimea de cinci metri și lungimea de șase metri, avînd o trompă ca a elefntului și doi fildeși pe maxilarul inferior, îndoiți în jos; rinocerilor, antilopelor, girafelor, tigrilor cu colți de sabie – în total 56 de specii. Resturile fosile, găsite la Taraclia, au fost prezentate la multe expoziții internaționale privind evoluția lumii pe pămînt. O parte din materialul paleontologic se păstrează la universitatea din Odesa, în Muzeul etnografic din Chișinău și la Institutul paleontologic din Sankt-Petersburg (Rusia)

Departe sunt de tine de Mihai Eminescu

Departe sunt de tine si singur lângă foc,
Petrec în minte viata-mi lipsita de noroc,
Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trait,
Ca sunt batrân ca iarna, ca tu vei fi murit.
Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri,
Redesteptind în fata-mi trecutele nimicuri;
Cu degetele-i vintul loveste în feresti,
Se-toarce-n gindu-mi firul duioaselor povesti,
S-atuncea dinainte-mi prin ceata parca treci,
Cu ochii mari în lacrimi, cu mini subtiri si reci;
Cu bratele-amindoua de gitul meu te-anini
Si parca-ai vrea a-mi spune ceva... apoi suspini...
Eu te string la piept averea-mi de-amor si frumuseti,
In sarutari unim noi sarmanele vieti...
O! glasul amintirii ramiie pururi mut,
Să uit pe veci norocul ce-o clipa l-am avut,
Să uit cum dup-o clipa din bratele-mi te-ai smuls...
Voi fi batrân si singur, vei fi murit de mult!

Efectele radiațiilor asupra sănătății oamenilor

Radiaţiile ionizante pot fi periculoase pentru om. La fel cum soarele poate arde pielea, aşa şi radiaţiile ionizante pot cauza daune corpului. Cum se întâmplă acest lucru? În drumul lor, radiaţiile ionizante, care eliberează o cantitate suficientă de energie, pentru a putea îndepărta unul sau mai mulţi electroni din atomii ţesuturilor iradiate, dereglând în consecinţă activitatea lor chimică normală în ţesuturile vii. La un anumit grad de dereglare a acestor procese chimice, celulele vii nu se mai pot regenera pe cale naturală şi rămân permanent dereglate sau mor (în cazul distrugerii ADN-ului).

Gradul de severitate al efectelor radiaţiei depinde de:

durata expuneriiintensitatea radiaţiilortipul radiaţiilor

Expunerea la o doză foarte mare de radiaţii poate conduce în scurt timp la arsuri ale pielii, stări de vomă şi hemoragii interne; organismul nu poate genera celule noi într-un timp foarte scurt. Expunerea îndelungată la doze mai mici de radiaţii poate cauza apariţia cu întârziere a cancerului şi posibil a unor boli ereditare, lucru constatat în special la supravieţuitorii bombardamentelor de la Hiroshima şi Nagasaki.

Doza de radiaţii

Măsurăm nivelul de radiaţii la care o persoană este expusă şi riscul rezultat în urma expunerii, folosind conceptul de doză, care în termeni simpli, este o măsură a energiei livrate de respectiva radiaţie către ţesutul uman.

Cea mai simplă formă de exprimare a dozei este doza absorbită, care se defineşte ca fiind energia absorbită de radiaţie într-un kilogram de ţesut. Unitatea de doză absorbită se exprimă în Joule pe Kilogram (J/kg) şi are denumirea de gray (Gy)Unitatea tolerată de doză absorbită este rad-ul (radiation absorbed dose). 1 Gy = 100 rad.

Deoarece o doză absorbită, în cazul unei radiaţii alfa, produce mai multe distrugeri ţesuturilor vii faţă de aceeaşi doză produsă de radiaţiile beta şi gama, doza absorbită se înmulţeşte cu o constantă (care este egală cu 20 pentru radiaţiile alfa şi cu 1 pentru cele gama şi beta), pentru a obţine doza echivalentă. Această doză echivalentă este măsurată în următoarele unităţi – Sievert (Sv) sau rem (1 Sv = 100 rem). Deoarece un 1 Sv reprezintă o doză extrem de ridicată şi, prin urmare, dozele sunt deseori exprimate în mSv (miimi de Sievert). De exemplu, o persoană normală, care nu este expusă unor surse suplimentare naturale sau artificiale de radioactivitate, primeşte o doză a radiaţiei naturale între 2 şi 3 mSv pe an.

Sensibilitatea ţesuturilor umane la radiaţie diferă în funcţie de ţesut, de exemplu o doză de 1 Sv la organele de reproducere este mai dăunătoare decât 1 Sv la ficat. Doza efectivă se calculează prin aplicarea factorilor de ponderare la dozele echivalente pentru fiecare organ şi prin însumarea contribuţiilor din diferite organe. Unitatea de măsură pentru doza efectivă este de asemenea sievertul (Sv).

Doza efectivă reprezintă suma ponderată a dozelor echivalente, provenite din expunere externă şi internă, efectuată pentru toate ţesuturile şi organele corpului uman. Unitatea de doză efectivă este tot sievert-ul.

Unitatea tolerată de doză echivalentă este rem-ul (röntgen equivalent man). 1 Sv = 100 rem.

Exemple de doze
ActivitateDoza echivalentă primită de o persoanăDoza medie mondială din toate sursele2,8 mSv pe anZbor cu avionul dus – întors Europa–SUA0,1 mSvRadiografie pulmonară0,1 mSvProcedură medicală cu doză ridicată5–10 mSv