Tabel culori HTML

http://www.ghidweb.3x.ro/tabel%20culori%20html.html

Daltonismul

Daltonismul (cecitatea cromatică)

Culorile nu sunt percepute la fel de toate persoanele. Daltonistii sunt cei care au o deficienţă de percepţie a culorilor. Există multe tipuri de daltonism. Cea mai frecvent întâlnita este incapacitatea de a distinge culorile roşu si verde, mai ales la băieţi. Aproape în toate cazurile, daltonismul este congenital şi se manifestă la aproximativ 7% dintre bărbaţi şi sub 1% dintre femei.

Distingerea culorilor

Când privim un obiect, lumina pătrunde în globul ocular. Lumina este înregistrată de celulele senzoriale oculare, care transmit semnale către creier. De aceea nu putem vedea pe întuneric, pentru că nu există lumină care să fie reflectată.

Celulele cu bastonase şi conuri

În retină există două tipuri de celule fotoreceptoare. Acestea sunt celulele cu bastonase şi conuri. Cu bastonasele nu putem vedea toate culorile, dar ele pot funcţiona şi când lumina este slabă. De aceea este greu să ne dăm seama, de exemplu, ce culoare are o maşină pe care o vedem în lumina amurgului. Conurile permit distingerea culorilor. Acestea sunt localizate în majoritate în macula lutea, o zonă a retinei. Lumina reflectată de obiectul pe care îl privim intens ajunge la macula lutea, acolo unde sunt concentrate majoritatea celulelor cu conuri. Lumina de diferite culori are diferite lungimi de undă. Există trei tipuri de conuri: cele care absorb cel mai bine lumina cu lungimi de undă cuprinse între 445 si 450 nm (violet), cele care absorb cel mai bine lumina cu lungimi de undă între 555 si 570 nm (galben). Celule diferite pot “vedea” culori diferite, deoarece conţin pigmenţi diferiţi, molecule care se modifică la contactul cu lumina. Daltonismul se poate datora lipsei unuia dintre cele trei tipuri de celule cu conuri sau diferenţelor pigmentare dintre conuri.

Percepţia diferită a culorilor

Persoanele cu deficienţa de percepţie a culorilor (discromatopsie) de ax rosu-verde pot avea probleme şi cu percepţia altor culori. Cu alte cuvinte, majoritatea persoanelor cu “cecitate cromatică” văd culorile, dar le percep într-un mod diferit. Cazurile în care nu se poate distinge nici o culoare sunt rare. Cecitatea cromatică absolută (discromatopsie totală) se datorează absenţei totale a celulelor cu conuri. Persoanele afectate de această boală nu suportă lumina strălucitoare şi au o vedere slabă, iar citirea le este afectată. O altă problemă este lipsa sensibilităţii cromatice. În acest caz, aveţi nevoie de mai mult timp pentru a distinge culorile şi vă este foarte greu să distingeţi culorile în lumină slabă.

Curcubeul văzut cu diferite deficienţe de percepţie cromatică

Percepţie cromatică normală

Discromatopsie de albastru

Discromatopsie de roşu

Cecitate cromatică absolută (discromatopsie totală)

De ce daltonismul afectează mai frecvent bărbaţii decât femeile?

Acest lucru se datorează faptului că daltonismul este ereditar, iar gena responsabilă este localizată în cromozomul X. Gena este recesivă, la fel şi daltonismul. Caracterul recesiv al genei se pierde când vine în conflict cu o altă genă pentru aceeaşi caracteristică. Există două tipuri principale de discromatopsie: în spectrul verde şi respectiv în spectrul roşu. Ambele sunt determinate de gene recesive localizate în cromozomul X.

Cromozomii X şi Y determină sexul individului. Bărbaţii posedă câte unul din fiecare, iar femeile, doi cromozomi X (şi nici un cromozom Y). Dacă o genă ce determină o boală este recesivă, atunci boala nu se va manifesta, dacă în organism există şi o genă normală. Gena normală „câştigă lupta”. Acest lucru este posibil în cazul femeilor, deoarece posedă doi cromozomi X. Dacă unul dintre aceştia poartă gena daltonismului, iar celălalt gena „normală”, atunci gena normală are caracter dominant, iar daltonismul nu se va manifesta.

Bărbaţii au un singur cromozom X, iar dacă acesta este purtătorul genei daltonismului, atunci bărbatul va fi daltonist. Pentru ca un bărbat să fie daltonist, este nevoie doar de o genă, pe când în cazul unei femei este nevoie de două gene, câte una pentru fiecare cromozom X. Şansele de a moşteni două gene ale daltonismului (una de la tată şi una de la mamă) sunt mult mai mici.

Femeile care sunt purtătoare ale unei gene a daltonismului, deci care nu au daltonism, pot totuşi să transmită gena urmaşilor (în 50% dintre cazuri). Mecanismul este similar ca în cazul altor boli ereditare care sunt mult mai frecvente la bărbaţi decât la femei, ca de exemplu hemofilia clasică.

Interferența luminii

Interferenta este fenomenul de suprapunere a doua sau mai multe unde coerente intr-o anumita zona din spatiu ducand la obtinerea unui tablou stationar de maxime si minime de interferenta.

Deosebiri intre interferenta undelor mecanice si cea a luminii
Interferenta undelor electromagnetice din domeniul vizibil, ca si in cazul undelor mecanice, consta in suprapunerea a doua sau mai multe unde intr-o zona spatiala.
Insa in cazul undelor mecanice, rezultatul interferentei se apreciaza in functie de amplitudinea undei rezultante in acel punct, iar in cazul luminii, rezultatul interferentei se apreciaza dupa intensitatea luminoasa in punctul respectiv.

Pentru a obtine un fenomen de interferenta stationara, undele trebuie sa aiba aceeasi frecventa si sa fie coerente, adica sa aiba o diferenta de faza constanta.

Undele coerente sunt undele între care exista relatii constante în timp ( diferenta de fază, amplitudinea), iar fenomenul de interferenta se poate observa tot timpul.
De gradul de coerenta al undelor care interfera depinde stationaritatea si contrastul tabloului de interferenta.

Metode de obtinere a undelor coerente existente
Obtinerea undelor coerente pentru realizarea interferentei se face separand din fluxul luminos emis de o sursa monocromatica douafascicule de lumina care ulterior se suprapun din nou in zona de interferenta. In acest scop se utilizeaza numeroase dispozitive, care se încadreaza în doua metode:
- metoda divizarii frontului de unda ( exemplu: dispozitivul lui Young);
- metoda divizarii amplitudinii (exemplu: lama cu fete plan paralele)

Metode de obtinere a undelor coerente cunoscute
Unul din procedeele de obtinere a undelor coerente este cel prin care radiatia emisa de un izvor punctiform este divizata in doua parti, iar cele doua parti se intalnesc din nou intr-un punct. In acest caz undele care interfera provin din aceeasi unda initiala. Acesta este procedeul de obtinere a undelor, prin divizarea frontului de unda.

Izvoarele coerente prin divizarea frontului de unda se pot realiza in optica prin:
a) formarea a doua imagini ale aceluiasi izvor luminos;
b) intrebuintarea izvorului si a unei imagini a sa;

In acest scop se concep si se folosesc diferite dispozitive experimentale.Doua dintre cele mai reprezentative dispozitive de acest tip sunt: oglinzile Fresnel si bilentilele Billet.

Figurile de interferenta obtinute astfel sunt foarte fine numai daca izvoarele sunt punctiforme, franjele de interferenta fiind nelocalizate.

Un fascicul de lumina poate fi, de asemenea, divizat cu una sau mai multe suprafete reflectatoare, de pe care o parte de lumina se reflecta, iar alta parte se transmite cu intensitatile corespunzatoare.

Cum intensitatea luminii este o masura a patratului amplitudinii spunem ca undele coerente se obtin, in acest caz, prin divizarea amplitudinii.

Aceste unde se pot obtine si de la izvoare mai intinse, iar efectele de interferenta pot fi chiar mai intense, decat in cazul undelor coerente, obtinute prin divizarea frontului de unda. De altfel, in practica se folosesc izvoare mai mult sau mai putin intinse.

Factori care influenteaza figura de interferenta
In anumite puncte din spatiu se vor forma zone cu aceeasi valoare a intensitatii rezultante numite franje de interferenta. Franjele pot fi de minim sau de maxim, în functie de valoarea amplitudinii rezultante. Alti factori de care depinde figura de interferenta sunt:

• lungimea de unda (culoarea) a sursei de lumina
• intensitatea luminoasa a sursei de lumina
• distanta intre fante (in cazul disp. Young)
• distanta intre fante si ecran (in cazul disp. Young)
• distanta intre fante si sursa (in cazul disp. Young)

Interfranja - franjele de interferenta
Interfranja reprezinta distanta intre doua benzi luminoase, respectiv doua benzi intunecoase.

Franja de interferenta reprezinta curba care uneste punctele de maxim, respectiv punctele de minim.
Se deosebesc doua feluri de franje (nelocalizate si localizate).
In cazul franjelor nelocalizate, se obtine o dedublare a unuia si aceluias izvor(sursa) sau utilizarea unui izvor impreuna cu o imagine a sa.
Se pot obtine fraje de interferenta localizate, fie la infinit (ex. franjele Haidinger, care sunt inele de inalta tensiune), fie pe o placa (in cazul lamei cu fete plan paralele). Forma franjelor poate fi de inele (ex. inelele lui Newton) sau de linii paralele.

Grigore Vieru

Faptura Mamei

Usoara, maica, usoara, 

C-ai putea sa mergi calcand

Pe semintele ce zboara

Intre ceruri si pamant.

In priviri c-un fel de teama, 

Fericita totusi esti 

Iarba stie cum te cheama, 

Steaua stie ce gandesti. 

Buzele mamei

Iar buzele tale sunt, mama, 

O rana tacuta mereu, 

Mereu presurata cu tarna

Mormîntului tatalui meu.

O, buzele ce sarutara

Al tatei mormînt

Mai mult ca pre dînsul, 

Pre tata, -n

Putinii lui ani pre pamînt.

Acuma cînd nu te poti, mama, 

De sarea din sale pleca, 

Cine ridica mormîntul

Spre gura uscata a ta?!