Analizatorul viziual la animale

Cum văd animalele?

Fiecare dintre noi știm cum vedem lumea și probabil că mulți presupun că și restul animalelor, sau cel puțin mamiferele, văd la fel ca noi, însă lucrurile nu stau deloc așa. Vom vedea în cele ce urmează (jocul de cuvinte este intenționat) cum percepe lumea o parte din restul viețuitoarelor.

Câinii și pisicile, ca să începem cu animalele preferate de către oameni, disting culorile foarte slab. Aceste animale, împreună cu șoarecii, șobolanii și iepurii, nu pot distinge roșul și verdele ci doar galbenul și albastrul, și chiar și pe acestea într-o mai mică măsură decât putem noi. De fapt, câinii și pisicile au o vedere mai proasta decât a oamenilor în general, simțurile lor mai dezvoltate fiind auzul și mirosul, capitole la care ne depășesc categoric. Ne mai depășesc de asemenea și la vederea nocturnă (mai ales pisicile), precum și la vederea periferică și la percepția în profunzime (datorită modului în care sunt dispuși ochii).

Caii au o vedere periferică excelentă dat fiind că ochii lor sunt dispuși pe laterale și pot vedea de jur împrejur, aproape până în spate. Și vederea nocturnă este superioară celei a oamenilor. Reversul medaliei este că aceștia au un punct mort, chiar în fața botului, și nu văd deloc în această zonă. De asemenea, vederea lor în culori este foarte slabă, aproape inexistentă.

Taurii nu pot vedea în culori, peisajul zarit de ei fiind compus din nuanțe de alb, negru sau gri. Astfel, capa toreadorului poate avea orice culoare întrucât taurul răspunde la mișcarea și nu la culoarea ei.

Maimuțele antropoide (cimpanzei, gorile, urangutani, giboni) au vederea similară cu a oamenilor, așa cum era de așteptat. De remarcat este faptul că, la fel ca în cazul oamenilor, daltonismul este mult mai răspândit în randul masculilor decât al femelelor.

Păsările au în general o vedere excelentă, aceasta fiind principalul lor simț cu care percep lumea. Porumbeii sunt printre cei mai buni la detectarea culorilor dintre toate viețuitoarele. Aceștia pot percepe milioane de nuanțe diferite datorită faptului că au mult mai multe celule cu conuri decât oamenii. Păsările de pradă au de cele mai multe ori o foarte bună acuitate vizuală la distanță, în unele cazuri aceasta fiind de 8 ori mai bună decât a oamenilor. Multe specii de păsări care activează în timpul zilei au capacitatea de a distinge lumina ultravioletă. Speciile de păsări de noapte (ca bufnița) au o vedere nocturnă excelentă datorită numărului foarte mare de celule cu bastonașe în detrimentul celulelor cu conuri care sunt aproape inexistente, din această cauză păsările de noapte neavând capacitatea de a percepe culorile. Tot datorită lipsei celulelor cu conuri, acuitatea vizuală a păsărilor de noapte lasă de dorit, fiind însă întrucâtva compensată prin dimensiunea mare a globului ocular. Pe timpul zilei păsările de noapte sunt inactive pentru a-și proteja ochii de lumina prea puternică.

Șerpii au două perechi de ochi. Una este formată din ochi ca ai noștri, cu care pot percepe foarte bine orice mișcare și relativ bine culorile însă căreia îi lipsește o bună acuitate vizuală, fapt pentru care o pradă nemișcată le scapă de multe ori, iar cealaltă pereche este formată din niște mici adâncituri dispuse deasupra gurii cu care percep radiații infraroșii (căldura corpului în cazul prăzii).

Insectele au în general ochi compuși, formați din mii sau chiar zeci de mii de mici lentile dispuse ca structura unui fagure. Fiecare lentilă captează o parte din imagine iar toate aceste mici imagini sunt compuse pentru a crea imaginea completă. Unele insecte (albinele, fluturii) pot vedea inclusiv în ultraviolet iar libelula procesează imaginile atât de repede încât mișcările normale îi apar cu încetinitorul. În general, ochii compuși sunt foarte eficienți în detectarea mișcărilor, de aceea ne este și foarte dificil să prindem o muscă sau un țânțar.