În cultura franceză și europeană a secolului 20, șansonetista franceză ocupă un loc unic, exprimând prin vocea și interpretările sale deosebite, angoasa și frământările unei întregi generații de francezi și vest-europeni, martori interbelici ai ascensiuniinazismului, respectiv participanți ulteriori ai reconstrucției post-belice a democrațiilor europene.
Biografie
Numele său adevărat era Édith Giovanna Gassion. Și-a luat
pseudonimul "Piaf" (în
argot-ul parizian = vrabie) cu ocazia debutului, în anul
1935. De origine socială modestă, fiică a cântăreței ambulante Line Marsa, de origine italo-algeriană și a acrobatului de circ Louis Gassion, a avut o copilărie grea, fiind crescută de bunica ei, patroană a unui bordel în
Bernay, localitate din
Normandie, iar mai târziu, în cartierul
Belleville de la periferia
Parisului. După sfârșitul primului război mondial, tatăl său este angajat de un circ ambulant și o ia cu el pe Édith, cu care împarte rulota ce-i servea de locuință. Pentru a-și ajuta tatăl, Édith începe să cânte la colțuri de stradă, câștigând astfel câțiva bani.
La vârsta de 17 ani, Édith rămâne însărcinată în urma unei legături cu un anume Louis Dupont. Fiica sa, Cecille, va muri de meningită în anul
1935. Părăsită de "P'tit Louis", Édith - în vârstă de 20 de ani - decade tot mai mult, frecventează straturile cele mai de jos ale societății pariziene, lumea vagabonzilor, proxeneților, a traficanților de droguri, a prostituției. Continuă să cânte pe străzile Parisului, pentru a-și asigura o existență de mizerie.
Într-o seară a anului
1935, Édith îl cunoaște pe Louis Leplée, proprietarul cabaretului
"Le Gerny's" de pe
"Champs-Élysées", care o invită să cânte în localul său câteva melodii, printre care și compoziții ale lui
Vincent Scotto. Această apariție în public pe scena unui local marchează debutul carierei sale artistice. Lui Leplée i se datorează și denumirea de
"môme Piaf", datorită staturii ei scunde. La
"Le Gerny's", Édith înregistrează primele sale succese.
Maurice Chevalier, în plină glorie, și
Jacques Canetti, impresar la radio, sunt subjugați de interpretările lui Édith Piaf. Canetti îi asigură o emisiune la radio și, la sfârșitul anului
1935, îi înregistrează un disc cu melodia
"La foule".
O carieră furtunoasă
Primul său mare succes datează din ianuarie
1937, când obține un angajament la teatrul "ABC" din
Paris cu numele artistic de
Édith Piaf, iar impresarul
Raymond Asso îi înregistrează discul cu
"Mon légionnaire". Dotată cu o voce capabilă de nuanțe infinite și plină de dramatism, Édith Piaf a anticipat cu un deceniu sensul de rebeliune și neliniște care-i va caracteriza pe artiștii intelectuali de pe
"rive gauche", din care vor face parte
Juliette Greco,
Boris Vian,
Roger Vadim.
Jean Cocteau scrie pentru ea piesa de teatru
"Le Bel indifférent". Despărțită de Raymond Asso, Édith începe o legătură amoroasă cu Paul Meurisse, un actor de cinema debutant, pe care îl părăsește pentru compozitorul Michel Emer, care compune pentru ea melodiile
"L'accordéoniste" și
"Le disque usé". În timpul ocupației germane are contacte cu mișcarea de Rezistență și entuziasmează publicul cu melodiile
"Le vagabond",
"Le chasseur de l'Hôtel",
"Les histoires de coeur". Totuși, după eliberare, i se reproșează faptul de a fi concertat la
Berlin, la invitația autorităților germane.
În
1944, o dragoste furtunoasă se deslănțuie între Édith Piaf și un tânăr cântăreț debutant,
Yves Montand (care ulterior va avea propria sa carieră prestigioasă) împreună cu care apare în concerte. În
1946, scrie textul celebrei melodii
"Je vois la vie en rose", muzica de Louiguy (Louis Guglielmi), care va face încojurul lumii.
La sfârșitul anului
1947, Édith călătorește pentru prima dată la
New York. Aici cunoaște pe actrița
Marlene Dietrich și, mai ales, pe boxeurul
Marcel Cerdan. Acesta devine amantul său,
"le meilleur amant du monde". De la Paris la New York, între un concert al lui Édith Piaf și o luptă pe ring a lui Marcel, dragostea lor câștigă tot mai mult în intensitate. La
27 octombrie 1949, Édith primește știrea accidentului de avion, în care Marcel Cerdan și-a pierdut viața. Pentru ea, într-o stare de profundă depresie, lumea nu mai poate fi la fel ca înainte. Revenită la Paris, scrie - în amintirea acestei iubiri - textul pentru
"L'hymne à l'amour" (muzica de
Marguerite Monnot).
